
dirijori
lyra gorjului
FLORIN BERCULESCU
DIRIJOR, PIANIST

florin berculescu – dirijor, pianist
S-a născut la Târgu Jiu, unde si-a început pregătirea muzicală în anul 1977. Adevăratele sale preocupări privind studiul muzicii au apărut în 1986, în urma întâlnirii unor mari personalități precum Aurelian Octav Popa sau Mihai Ungureanu. În 1987 devinde elevul clasei de pian a doamnei profesor Mariana Ilie, la Craiova, studiind în paralel teoria muzicii cu prosefor Cornelia David.
Începând cu anul 1990, beneficiază de îndrumarea unor distinși muzicieni și pedagogi: Dan Constantinescu, Dan Dediu, Anatol Vieru, Aurel Stroe și dirijorul Valentin Gruescu. Studiază totodată și pianul în cadrul facultății de interpretare instrumentală a Conservatorului bucureștean, cu Gabriel Amiraș și Viniciu Moroianu. În 1996 absolvă Academia Națională de Muzică București, secția Compoziție, completându-și studiile în Franța, la Conservatorul ,,Pierre Barbizet” din Marsilia, cu Georges Boeuf( compoziție) și Anne Marie Girardelli (pian). Ca pianist a studiat peste 700 de concerte camerale, instrumentale și recitaluri la Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Craiova și București, abordând un repertoriu vast.
A participat la cursuri de măiestrie organizate în capitală de interpreți străini – Gerard Fremy, Martin Huges, Hao Huang, Serghei Kovalenko și a fost invitat împreună cu formația ,,Magnificat” la Festivalul Muzicii Contemporane – București, 1995.
A înființat la Târgu Jiu, împreună cu violoncelistul Mircea Suchici, Orchestra de Cameră ,,Lyra Gorjului”, fiind invitat în calitate de pianist să concerteze în compania acestei orchestra pe care a și dirijat-o deseori, inclusiv în componența ei simfonică.
A desfășurat o intensă activitate didiactică și metodică, fiind profesor de pian și acompaniament la Liceul de Artă ,,Marin Sorescu”, din Craiova și, în prezent, la Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu.
Filarmonica ,,Oltenia” din Craiova l-a promovat constant și în calitate de compozitor, oferind publicului spectator, în anul 2000, în primă audiție, lucrarea sa simfonică ,,Passacaglia”, sub bagheta dirijorului Alexandru Iosu.
Florin Berculescu, fost memebru al formației camerale ,,Omnia Trio” din Craiova.
A susținut recitaluri de muzică și poezie în compania unor mari actori români: Ilie Gheorghe, Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu, Florin Piersic, și a colaborat în cadrul unui amplu recita cu naistul Gheorghe Zamfir.
A fost membru în juriile olimpiadelor zonale și ale unor concursuri nationale și internaționale de pian( ,,Orpheus”, ,,Craiova Piano”, ,,Sremska Mitrovica” – Serbia.
A fost președinte al juriului pentru concursul ,,Corala Gorjeană” și a fost invitat al simpozionului national ,,Petre Brâncuși”.
În prezent colaborează cu Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, unde este invitat periodic să susțină seri de muzică și poezie alături de actorii teatrului.
MIRCEA SUCHICI
DIRIJOR, VIOLONCELIST

mircea suchici – dirijor, violoncelist
Absolvent, în 1979, al Conservatorului ,,George Enescu” din Iași, clasa profesor Reinhold Schesser, în și în 2009 al cursurilor de master din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, clasa profesor Cristian Brâncuși, Mircea Suchici este un musician a cărui personalitate cuprinde mai multe ipostaze artistice.
A fost profesor al Liceului de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu jiu și al Școlii Populare de Artă Cornetti din Craiova. Ca instrumentist violoncellist, ocupă postul de șef de partidă al Filarmonicii ,,Oltenia” din Craiova.
A dirijat orchestre importante – Orchestra Simfinică ,,Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea și Orchestra Simfonică a Filarmonicii ,,Oltenia” din Craiova.
În calitate de compositor a obținut premiul I la concursul Național ,,Cântarea României”, Râmnicu Vâlcea, în 1986, iar în anul 1988 premiul al II-lea pentru muzică de Estrada la concursul Național ,,Cântarea României”, Drobeta Turnu Severin.
Revista ,,Serile de la Brădiceni” i-a oferit, în anul 2001, premiul pentru întreaga creație muzicală.
Compozițiile pentru violoncel solo au fost editate pe doua CD-uri: ,,Hățiș”, pe versurile poeților gorjeni, și ,,Orașul lui Heidegger”, pe versurile poeților craioveni. Filarmonica ,,Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea (Dirijor T. Costin) și Filarmonica ,,Oltenia” din Craiova ( dirijor G.L.Zampieri) au oferit primei audiții ale unor lucrări simfonice ale compozitorului.
Mircea Suchici este dirijor al Orcehstrei Simfonice ,,Lyra Gorjului” din Târgu Jiu, iar din 2001 susține o intensă activitate artistică la Fialrmonica ,,Oltenia” din Craiova.